Tribal Football

Lazio se impune în derby-ul Romei și ajunge în semifinalele Coppa Italia

Lazio a învins-o cu 1-0 pe AS Roma în sferturile Coppa Italia
Lazio a învins-o cu 1-0 pe AS Roma în sferturile Coppa ItaliaProfimedia

În sferturile de finală din cadrul Coppa Italia, Lazio s-a impus la limită pe Stadio Olimpico, scor 1-0, în fața rivalilor de la AS Roma.

Lazio - AS Roma 1-0

Advertisement
Advertisement

Cele două rivale nu au mai repetat remiza albă înregistrată în urmă cu aproximativ două luni, din etapa cu numărul 12 al acestui sezon din Serie A.

Mattia Zaccagni a fost cel care s-a opus vehement acestui lucru, reușind unicul gol al partidei dintr-un penalty pe care l-a transformat în minutul 51 al întâlnirii. 

În prelungiri, gazdele au rămas în 10 oameni după eliminarea lui Pedro, care a văzut 2 cartonașe galbene într-un singur minut. Extrema spaniolă îi luase locul în teren marcatorului Zaccagni din minutul 68.

La ultima fază a duelului, egalitatea a fost restabilită, însă din punct de vedere al jucătorilor din teren: iranianul Azmoun a fost și el eliminat de Orsato după un incident cu jucătorii adverși.

În ciuda forcingului ofensiv, AS Roma nu a reușit să restabilească egalitatea și este eliminată pentru a doua oară consecutiv în faza sferturilor de finală din Cupa Italiei, după ce trupa lui Mourinho a fost învinsă în sezonul trecut cu 2-0 de Inter Milano, care a devenit ulterior câștigătoarea trofeului.

După fluierul final, Mancini a văzut și el al doilea galben și nu va putea evolua astfel în următoarea partidă.

În semifinale, formația lui Maurizio Sarri o va întâlni pe câștigătoarea dintre Juventus și Frosinone, duel ce are loc joi, 11 ianuarie, de orele 22:00.

Related Articles