Tribal Football

Naționala Under-21 va avea două stagii de pregătire înainte de Campionatul European

Euro 2023 va debuta pe 21 iunie
Euro 2023 va debuta pe 21 iunieFacebook.com / Echipa națională de fotbal a României

Echipa națională de tineret Under-21 a României va efectua două stagii de pregătire înaintea Campionatului European din această vară, dintre care primul în Italia, a anunțat, marți, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

”Pe ordinea de zi s-a aflat un subiect legat de aprobarea calendarului de pregătire pentru naționala de tineret. S-a aprobat organizarea a două stagii de pregătire, în vederea participării la EURO U21. Primul stagiu de pregătire va fi organizat în Italia, în perioada 5-12 iunie, în același loc în care naționala de tineret s-a pregătit în 2019, înainte de Campionatul European, urmând ca în perioada 12-19 iunie iunie să intre în al doilea stagiu de pregătire, de data aceasta în România, la Mogoșoaia.

Advertisement
Advertisement

Cantonamentul pe perioada EURO va fi organizat tot în baza de la Mogoșoaia”, a declarat Burleanu după ședința Comitetului Executiv al FRF.

România găzduiește Campionatul European de tineret Under-21 din 2023, cel mai important turneu continental al anului, iar meciurile se joacă la București și Cluj-Napoca. Turneul final UEFA Under-21 Championship se va desfășura în România și Georgia în perioada 21 iunie-8 iulie 2023.

Bucureștiul va găzdui toate cele șase meciuri din Grupa B, în care se află România, Spania, Croația și Ucraina, cât și un sfert de finală și o semifinală. Cluj-Napoca va găzdui meciurile Grupei D, din care fac parte Franța, Italia, Elveția și Norvegia, cât și un sfert de finală.

Related Articles