Tribal Football

S-a încheiat telenovela Bonucci! După mai bine de un deceniu, veteranul o părăsește pe Juve

Leonardo Bonucci va semna cu Union Berlin
Leonardo Bonucci va semna cu Union BerlinTwitter / Fabrizio Romano

În vârstă de 36 de ani, fundașul central italian urmează să semneze cu noua sa echipă.

A fost o vară dificilă pentru Leonardo Bonucci, care a fost exclus din lotul lui Juventus, oficialii clubului din Serie A anunțându-l că trebuie să își caute o altă echipă.

Advertisement
Advertisement

Bonucci merge în Bundesliga

Mai multe cluburi din Italia dar și din zona Golfului au fost interesate de serviciile experimentatului apărător. Cu toate astea, alegerea lui Bonucci a fost una surprinzătoare: stoperul a ajuns la o înțelegere cu formația germană Union Berlin, potrivit informațiilor postate pe Twitter de jurnalistul Fabrizio Romano.

Bonucci va merge în capitala Germaniei pentru a semna un contract valabil până în vara anului următor, cu opțiunea de prelungire, în funcție de performanțe.

Bonucci, de 13 ani în lotul ”Bătrânei Doamne”

Veteranul a evoluat în carieră numai în campionatul intern, pentru Inter, Bari, AC Milan și Juventus. La cea din urmă a petrecut nu mai puțin de 13 ani, perioadă în care a cucerit 8 titluri în Serie A, 4 Cupe ale Italiei și 5 Super Cupe.

De asemenea, la naționala Italiei a fost considerat o piesă importantă în apărarea Squadra Azzura, acolo unde a debutat în 2011, adunând în total 116 selecții. În total, a reușit să înscrie 7 goluri și să ofere 5 pase decisive pentru naționala condusă în prezent de Mancini, care a cucerit trofeul Euro 2020 în finala cu Anglia, partidă în care însuși Bonucci a restabilit egalitatea în repriza secundă, Squadra Azzura impunându-se apoi în urma loviturilor de departajare.

Related Articles